luni, 27 septembrie 2010

Vizită la Conacul Bellu din Urlaţi - FOTO

Duminică dimineaţa, pe o ploaie care îmbia la tras pătura peste cap şi la "grasse matinée"; am ieşit cu prietenii la Conacul Bellu din Urlaţi. Am sperat că ploaia se va opri până la Urlaţi şi chiar am avut noroc. Drumul din Bucureşti până la Conacul Bellu este excelent, iar pentru a ajunge acolo e chiar simplu.

La intrarea în Ploieşti, faci dreapta către Buzău, apoi se deschide un drum către Urlaţi, iar în oraş sunt o mulţime de indicatoare care te conduc până la conac. Ştii că ai ajuns pentru că în faţa lui se termină şoseaua cu asfalt şi vezi pe dreapta un turn mare şi un parc.

Am urcat cu prietenii o potecă care traversa parcul şi în câteva minute am ajuns la Conacul Bellu, o clădire foarte frumoasă, perfect restaurată, construită într-un autentic stil românesc, încinsă cu un pridvor care este în sine o operă de artă: căpriori de lemn cu capetele sculptate, o simetrie de flori modelate în/ pe pereţi, un pavaj vechi de când casa (datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea) cu un mozaic sui generis, din pietricele de râu, aranjate bucată cu bucată, până ce au format un mare covor ţărănesc, ţesut cu migală.

Conacul Bellu din Urlaţi este un muzeu boieresc, cred că asta îl defineşte cel mai bine. Muzeul a fost inaugurat în 1955 şi are obiecte de preţ care împodobesc camerele spaţioase. E un mic palat rustic, cu covoare româneşti din secolul al XIX-lea care fac casă bună cu mobilierul occidental ori japonez, cu tablourile lui Burada sau Aman, dar şi cu obiectele vechi din ceramică. Am putut vedea două saloane tematice, unul turcesc, cu narghilele felurite, perne care îmbiau la lihtis şi arme decorative, dar şi unul mai mic şi mai simplu, japonez, cu un Budha care putea să elibereze fumul magic al mirodeniilor arse în interiorul său printr-un orificiu iţit în mijlocul frunţii.

Dar asta nu e tot. Am mai vizitat o pivniţă mică aflată sub intrarea principală şi un beci imens plin cu butoaie de vin şi instrumente specifice prelucrării vinului. Hm, şi ar mai fi un secret al acestui beci, însă voi fi discret... Îl afli doar dacă ajungi acolo şi cotrobăi în toate cotloanele. Lângă Conacul Bellu, în parcul care-l înconjoară, se află câteva peşteri artificiale şi, am aflat de la ghid, o  mulţime de alte secrete îngropate, pe colina înaltă pe care stă cocoţată casa.

Oricât de mare şi de frumoasă ar fi, ea nu reprezintă decât o casă de oaspeţi, aflată demult în umbra uneia şi mai şi. Vechiul conac a fost zdruncinat la cutremurul din 1940, apoi s-a ruinat sub nepăsarea comuniştilor. Putem încă vedea fundaţia şi nişte trepte care urcă acum către nicăieri, însă cu ochii închişi şi cu un picior pe scară putem face un exerciţiu de imaginaţie despre cum era demult. Ajutaţi şi de fotografiile de familie văzute în conac.

Că tot am ajuns la acest subiect, poate că te întrebi care este istoria familiei Bellu, una dintre cele mai bogate din bătrâna Românie. Familia Bellu este originară din Macedonia, oraşul Pella. A venit în Ţara Românească pe la 1780, iar Alexandru Bellu, ctitorul conacului, a trăit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. El a fost un pasionat de cultură şi, am aflat cu plăcere această informaţie de la ghidul muzeului, este unul dintre pionierii fotografiei româneşti.

Am fost plăcut surprins şi de micul magazin al muzeului. Exact ca la alte case mai mari, cu magneţi, căni şi alte obiecte ce înfăţişează muzeul sau realităţi locale, broşuri etc. Va exista şi un site cu o galerie foto, iar anul viitor turnul aflat la intrarea în parc, deja restaurat, va putea fi vizitat. Din el, ni s-a spus, e o panoramă superbă a oraşului Urlaţi şi a dealurilor din jur.

Deşi toamnă, am prins încă o explozie de flori risipite în ghivecele din tindă şi în curte, iar pădurea era încă verde. La vară, am dori să revenim, chiar şi pentru un picnic lângă Conacul Bellu. Cred că mesajul textului meu e clar: mergeţi să-l vizitaţi, este superb, iar rezerva de aer proaspăt vă ajunge măcar pentru o săptămână.

Foto Conacul Bellu din Urlaţi / (Click pe foto pentru a le mări)
Sursă foto: Ovidiu Drăghia şi Flori Jianu (foto cu mine subiect)

 

Un comentariu:

Anonim spunea...

merita revazuta locatia ... si facut fotografie mai pe indelete...
frumoasa prezentare...