duminică, 25 aprilie 2010

Duminica la Balcic, din Bucureşti. Cu Ion Ţuculescu. Sau alături de Cecilia Storck

Ştiam până azi de o singură poartă aflată în Bucureşti care, deschisă, duce fix la Balcic. Instant, fără timp pierdut pe drum. După ce priveşti Balcicul, poţi închide ochii şi imaginea prinde viaţă. Începi să auzi marea şi chiar să simţi mirosul sărat al acesteia.

Camera Balcic se află în Muzeul Frederic şi Cecilia Storck, iar în încăpere se află tablourile artistei. Azi, am mers la o altă expoziţie, cea a artistului Ion Ţuculescu, la Galeria ArtSociety. Acolo, primele camere au şi sunt alte porţi către Balcic prin desenele pictorului. Dar senzaţia de Balcic e la fel de puternică.

Balcicul lui Ţuculescu e naiv şi uşor copilăros, ilustrat în desene ce amintesc de încercările copiilor. Sunt linii multe, fine, suprapuse, iar culorile par şterse. Marea ori cerul mai degrabă se ghicesc în petele albe ori crem ale paginii.

O componentă importantă a expoziţiei, cu zeci de lucrări, cuprinde pictura sa cu influenţe folclorice, unde totemul este piesa de rezistenţă & obsesia artistului. Mi-a plăcut mult Iarna în mahala, un tablou unde culorile explodează. Am mai notat numele a două lucrări în faţa cărora m-am topit: Autoportret cu frunză şi Taina păunilor.

"Majoritatea albumelor de artă care i-au fost dedicate lui Ţuculescu reproduc aproape exclusiv picturi, din ele lipsind reproducerile după pasteluri şi desene, dimensiune însemnată a creaţiei sale.Catalogul expoziţiei „Centenar Ţuculescu” va înregistra aproximativ 130 de pasteluri, lucrări de grafică şi picturi în ulei, acoperind astfel un gol în istoriografia artei moderne româneşti.

Majoritatea pastelurilor şi desenelor se vor afla pentru prima dată în expunere publică, ieşind din depozitul Muzeului de Artă din Craiova, fără să fi făcut parte din expoziţia sa permanentă.Expoziţia va prezenta aproximativ 130 de lucrări realizate în diferite tehnici grafice, pasteluri şi picturi în ulei ce alcătuiesc biografia în imagini a marelui artist: de la schiţe pe reţete medicale şi studii după natură executate în călătoriile sale, la acuarele şi pasteluri care nu au mai fost expuse, provenind din donaţia familiei artistului către muzeul craiovean."

Poţi vizita expoziţia Centenar Ion Ţuculescu la Fundaţia Art Society din Bucureşti, str. Logofăt Luca Stroici, 18, între 22 aprilie – 20 iunie 2010.

2 comentarii:

Anonim spunea...

"un singura poarta"? extrem de lizibil textul, de la inceput...

Ovidiu Draghia spunea...

nu s perfect