sâmbătă, 29 martie 2008

NATO ne rupe intr-un mod unic la culoar, in Bucuresti

Din pacate, nu fac parte dintre fericitii care vor lua calea bejeniei cu ocazia invaziei NATO. Mai mult, fac parte din categoria elitelor care au n-au treaba trebuie sa penetreze culoarul macar de doua ori pe zi. Pajura, un cartier mic, dar inimos, se uita peste gard/ culoar la vecinii din Baneasa, Aviatiei, Dorobanti etc.
Probabil ca ar fi trebuit sa ne inrudim cu cartitele. Pentru ca, sa fim seriosi, alta cale de a trece de serpuitorul culoar unic NATO nu prea o sa avem. La ce furnicar de delegatii va fi, nici macar in cele cateva puncte de frontiera instalate la intersectiile cu Bulevardul Aerogarii, Arcul de Triumf, Bulevardul Dacia, Regina Elisabeta si Natiunile Unite nu vor putea fi penetrate de bietul bucurestean.
Iata aici o harta cu traseul culoarului unic NATO. Multa bafta tovarasilor de suferinta capitalisti care vor fi torturati de armatele de invazie.

vineri, 28 martie 2008

Romania, tara in care ai voie sa crapi gratis

M-a revoltat si scarbit in egala masura stirea cu tanara omorata pe trecerea de pietoni de pe Kiseleff. Politia dirija traficul ca de, doar la asta e utila, coloana premierului, dotata cu ambulanta, se pare ca a trecut lejer prin zona, iar ambulanta SMURD pentru tanara care agoniza in balta ei de sange a venit abia la 20 de minute dupa accident. In conditiile in care la 5 minute sunt doua spitale!!!



Stiti ce doare cel mai tare in stire? Nu ca a murit un om, hai sa fim un pic egoisti acum. DAR, putea fi oricare dintre noi acolo in locul ei. Asta e revoltator! Poti muri cu zile intr-o capitala asa zis europeana pentru ca sistemul sanitar e de cacat, pentru ca nimanui nu-i pasa, pentru ca spitalele sunt niste celule impotente cand vine vorba de acordat primul ajutor unui om aflat intr-o stare critica.

Ma gandesc din nou la mine cum m-am plimbat intre trei spitale intr-o stare critica. Urgenta din Floreasca a dat forward, Panduri a refuzat sa cheme medicul de acasa, desi era obligatoriu!, iar la Sf. Ioan am fost operat tarziu, in scarba, iar macelarul Alexandrescu ii repeta nervos mamei ca a stat in operatie doua ore. Asa si?! Asta ii e meseria, sa o schimbe sau sa-si taie venele daca nu ii place... Vad tot mai clar Quebecul si e pacat...

IDEE: Puneti naibii semafoare cu buton pentru pietoni la cele doua treceri peste Kiseleff, zona dintre Arcul de Triumf si Piata Presei Libere. Nu s-a prins nimeni ca pe aceste treceri de pietoni mor multi oameni?

Link catre filmuletul cu agonia victimei, aici.

miercuri, 26 martie 2008

Kafka, internat si el intr-un spital din Romania

Sa zicem ca va pune dracul sa va internati intr-un stabiliment din Romania.

1. Trebuie sa dati de doctorul care va opereaza, ceea ce nu e usor, pentru discutia preliminara si sa va spuna cand sa veniti pentru a fi internat. Medici(i) buni se gasesc greu.
2. Veniti in Ziua H pentru internare. Sfat: cat mai de dimineata, 6 este ideal. La spital exista un birou de calculatoare pe care il vom numi "Biroul cu calculator". Aici, dimineata, sunt cateva persoane, dar vor aparea mereu urgente si nesimtiti care se baga in fata (unii spun ca se interneaza pentru dializa, dar nimeni nu are tupeu sa le ceara rinichiul la control). Tuta de la calculator se misca in reluare, apar la7juma si colegele ei la alte calculatoare care insa raman inchise (ambiguitate voita).
3. Cu un bon de inregistrare mergeti la Camera de Garda. Stati la coada si aflati aici ca ati venit degeaba (desi asa scrie pe un avizier, asta e pasul urmator!).
4. Din nou la medicul care va va opera. Iar il cautati si-l asteptati pentru a va da un autograf si o parafa.
5. Camera de Garda reloaded. Coada. Acolo vi se face un favor ca va completeaza o fisa de prezentare care trebuia luata din alta parte.

- Veti trece cu un zambet superior pe langa Biroul cu calculator unde acum bolnavii se calca la propriu in picioare, nu se mai respecta nicio coada, se injura, se blesteama, se imping. Au venit (prea) tarziu.

6. Biroul de internari. Se cer aceleasi acte ca la Biroul cu calculator (adeverinta serviciu si adeverinta medic familie), plus noile bonusuri-hartii obtinute in spital
7. Prezentat la medicul care va opereaza. Cum adica daca trebuie iar cautat/ asteptat?
8. Mers la asistenta de salon cu niste hartii.
9. Mers la asistenta sefa a departamentului cu niste hartii.
10. Mers in salonul personal, dar totusi colectiv, primit un snop de hartiute.
11. Mers cu hartiutele la analize (sange, urina etc.).

La iesirea din spital, veti avea nu mai putin de 3 coduri de identificare pe foaia de externare: numar foaie internare, cod prezentare si numar dosar operatie...

Sa nu faceti ca mine: m-am dus sa ma internez singur, cu papornitele in carca, si am navetat pe scari patru etaje intre camera garda, birou cu calculator, birou internari etc etc etc de dracii m-au gasit! Ma rog, era si un lift fantoma care nu venea chemat fiind si care se si bloca frecvent.

marți, 25 martie 2008

Vama Veche, la picioarele mele, in patul de spital

Se mai duse o sesiune spitaliceasca, 2.0. Iar am admirat, dupa fix patru saptamani, tavanul unei sali de operatie, paralizat de la brau in jos, crucificat si intepat in maini de perfuzii. Iar am incercat timp de doua ore sa prind soapta medicilor si sa-mi traduc franturile de doctoreza, punand in ghivece putine cuvintele lor straine. Ghivece cu etichete gen: e grav, e ok etc... (doar in mintea mea, caci habar nu am ce vorbeau!)
In spital am citit iar Michael Cunningham, dupa Zile exemplare la Sf. Ioan, aici a urmat: O casa la capatul lumii. Chiar Spitalul Fundeni parea situat la capat de lume, seara se auzeau cucuvele, dinspre o aripa, iar din cealalta latraturi de caini...
Am descoperit apoi ca dupa o luna de chin mi-au secat resursele: nu mai puteam nici sa fiu vesel, nici sa cad in depresii. Aveam un zambet tamp, sters, o atitudine neutra. Incercam sa gandesc pozitiv, desi nu gandeam negativ - pentru ca nu gandeam nicicum - si am constatat in primele zile ca nu mai pot nici asta. Atat de tare m-a consumat luna post Sf. Ioan, atat am agonizat si atat am tras de mine sa ma inoculez rational cu optimisn, incat... am ajuns gol. Nici nu mai simteam, nici nu mai gandeam...
Imi revin insa incetul cu incetul. Probabil ca de data asta va fi ok, voi depasi primele saptamani cu tot cu scoaterea firelor si voi pasi apoi pe drumul ireversibil al vindecarii, al cicatrizarii inimii si operatiei pr-zise. Apoi voi incerca sa uit, sa sterg luna asta nenorocita din mine pentru a nu o duce in momentele de intimitate cand, sub spectrul ei negru, as putea sa ma blochez/ panichez...
Sa nu uit: am privit in toate zilele de spital, de dupa operatia asta, un mic tablou, cat o ilustrata, cu peisajul din Vama Veche, din zona pescarilor. Era, la marginea patului, la picioare, coltul meu de evadare din spital, de plonjare in apa marii, de zbenguiala pe nisip, ars de soare... Si nimeni nu (ma) banuia (de) nimic.